Atenție: ECOFIN propune măsuri pentru reducerea deficitului
ECOFIN a anunțat recomandările pentru România, în contextul situației de deficit excesiv cu care se confruntă țara noastră. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a participat, astăzi, la reuniunea miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană (ECOFIN), unde a prezentat impactul noilor măsuri adoptate de Guvern.
În perioada următoare, agențiile de rating și Comisia Europeană vor analiza dacă aceste măsuri sunt suficiente pentru a corecta deficitul bugetar. România ar trebui să se asigure că rata de creștere nominală a cheltuielilor nete nu depășește valorile maxime stabilite în anexa I. Obiectivul este ca România să pună capăt situației de deficit excesiv până în 2030.
Consiliul stabilește data de 15 octombrie 2025 ca termen-limită pentru ca România să întreprindă acțiuni eficace și să prezinte măsurile necesare pentru corectarea deficitului. De asemenea, România va trebui să raporteze progresele înregistrate cel puțin o dată la șase luni, în primăvară și în toamnă, până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.
Valdis Dombrovskis, comisarul european pentru Economie, a declarat că măsurile fiscale prezentate de ministrul Nazare reprezintă un pas important și pozitiv către respectarea noii recomandări. Este necesar ca toate măsurile să fie adoptate și implementate rapid și complet, iar progresele vor fi monitorizate îndeaproape.
România, în atenția agențiilor de rating
În perioada următoare, la București vor avea loc vizite-cheie. Céline Gauer, coordonatoarea PNRR din partea Comisiei Europene, este așteptată între 14-15 iulie pentru a evalua stadiul reformelor și al investițiilor. De asemenea, reprezentanții agenției de rating Standard and Poor’s sunt așteptați săptămâna viitoare, după ce Fitch a efectuat deja o vizită de lucru la finalul lunii iunie.
Primele concluzii legate de ratingul de țară din partea agențiilor sunt așteptate în august și septembrie, iar toamna Comisia Europeană va face o nouă evaluare a măsurilor adoptate pentru a decide dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru acoperirea deficitului.
Impactul noilor măsuri fiscale
Guvernul urmărește să aducă la bugetul de stat mai mulți bani prin modificările de TVA, estimându-se o colectare de puțin peste 6 miliarde de lei în anul 2025 și 20 de miliarde de lei în anul următor. Din majorarea accizelor, se preconizează o sumă de 1,5 miliarde de lei în acest an și 4,9 miliarde de lei în 2026.
Aplicarea CASS pentru pensiile de peste 3.000 de lei va contribui cu 1,37 miliarde lei în acest an și peste 4 miliarde de lei în 2026. De asemenea, după majorarea impozitului pe dividende la 16%, Guvernul așteaptă 3,6 miliarde la buget. Amânarea majorărilor salariale la stat și a pensiilor va genera economii de aproape 18 miliarde de lei.

