Veneția își va extinde taxa pe turiști și în 2025
Veneția va extinde sistemul de taxare a turiștilor în 2025, dublând aproape numărul zilelor pentru care vizitatorii trebuie să plătească pentru a vizita orașul-lagună. Oficialii locali au anunțat că cuantumul taxei pentru sosirile de ultim moment va fi, de asemenea, majorat. În premieră mondială, Veneția a introdus în luna aprilie o taxă de cinci euro destinată vizitatorilor de o zi care sosesc în zilele aglomerate, măsură menită să decongestioneze orașul.
Schema inițială a vizat 29 de zile pe o perioadă de patru luni, însă numărul zilelor va fi majorat la 54 în perioada aprilie-iulie, începând din anul următor. Cuantumul taxei va rămâne de cinci euro pentru cei care fac rezervări cu mai mult timp înainte, dar va crește la 10 euro pentru cei care rezervă cu mai puțin de patru zile înainte de data planificată a excursiei. Turiștii care au rezervări la hoteluri sau pensiuni vor fi scutiți de plata taxei.
Simone Venturini, consilier municipal responsabil pentru turism și coeziune socială, a declarat că Veneția a trecut de la a fi orașul cel mai criticat pentru fenomenul supraturismului la a fi un model proactiv pe scena globală. El a menționat că alte destinații turistice populare, precum orașul istoric japonez Kyoto și insula spaniolă Formentera, au contactat oficialii din Veneția pentru a obține informații despre această schemă.
Criticii afirmă că sistemul de taxe nu a dus la scăderea fluxului turistic, însă primarul Luigi Brugnaro a subliniat că este prea devreme pentru a trasa concluzii definitive, deoarece datele concrete vor fi disponibile abia din acest an. Edilul a adăugat că Veneția nu dorește să alunge turiștii, ci mai degrabă să-i încurajeze să-și revizuiască perioada sejurului. „Nu suntem împotriva turismului. Suntem doar de părere că poate fi, cumva, răsfirat,” a declarat el, avertizând că orașul va aplica amenzi în 2025 persoanelor fără permis de acces.
Până în prezent, 485.062 de persoane au plătit taxa de acces pentru o zi, suma colectată fiind de 2,25 milioane de euro. Această sumă a acoperit doar o parte din costurile sistemului, conform declarațiilor primarului Brugnaro, care a precizat că scopul inițiativei nu este de a umple vistieria orașului.

