Hamas cere promisiuni pentru eliberarea ostaticilor și încetarea conflictului din Fâșia Gaza
Un oficial de rang înalt din cadrul Hamas a anunțat că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze toți ostaticii israelieni în schimbul unor garanții care să oblige Israelul să pună capăt războiului din Fâșia Gaza. O delegație a Hamas se află în prezent la Cairo, unde negociază cu reprezentanți ai Egiptului și Qatarului, care, împreună cu Statele Unite, mediază pentru încetarea focului în conflictul din Fâșia Gaza.
„Suntem pregătiți să eliberăm toți ostaticii israelieni, în cadrul unui acord de schimb de deținuți real și în schimbul încetării războiului, retragerii forțelor israeliene din Fâșia Gaza și intrării pe teritoriul acesteia a ajutorului umanitar”, a declarat Taher al-Nunu, un lider al mișcării Hamas. El a acuzat Israelul de obstrucționarea progreselor către o încetare a focului.
„Problema nu rezidă în numărul ostaticilor de eliberat”, a subliniat el, ci „mai degrabă în faptul că Israelul revine asupra angajamentelor pe care și le-a asumat, blochează implementarea acordului de încetare a focului și continuă războiul. Acesta este motivul pentru care Hamas a insistat asupra necesității unor garanții menite să oblige Israelul să respecte acordul”, a adăugat al-Nunu.
Potrivit site-ului israelian Ynet, citat de AFP, o nouă propunere a fost prezentată de către Hamas, care prevede eliberarea a zece ostatici în viață, în schimbul unor garanții americane prin care Israelul să lanseze negocieri privind o a doua fază a încetării focului. În cadrul unei prime faze a încetării focului, Hamas a eliberat 33 de ostatici – inclusiv opt morți – în schimbul eliberării a aproximativ 1.800 de deținuți palestinieni de către Israel.
Eforturile în vederea obținerii unei încetări a focului s-au lovit, până în prezent, de dezacorduri cu privire la numărul de ostatici pe care să-i elibereze Hamas. Taher al-Nunu a anunțat că organizația nu se va dezarma, o condiție impusă de Israel pentru a pune capăt războiului. „Armamentul rezistenței nu este subiect de negociere”, a subliniat el.
Războiul din Fâșia Gaza a fost declanșat de un atac fără precedent, pe 7 octombrie 2023, al Hamas în sudul Israelului, care a dus la moartea a 1.218 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, conform unui bilanț întocmit de AFP. Dintr-un total de 251 de persoane răpite, 58 se află în continuare în Fâșia Gaza, dintre care 34 sunt decedate, potrivit armatei israeliene.
Ministerul Sănătății al Hamas a anunțat că cel puțin 1.574 de palestinieni au fost uciși de la reluarea operațiunilor de către armata israeliană, ceea ce crește bilanțul războiului din Fâșia Gaza la 50.944 de morți, în decurs de un an și jumătate.

