Ilie Bolojan se întâlnește cu eurodeputații români pentru a discuta despre prioritățile naționale în cadrul Parlamentului European
Ilie Bolojan s-a întâlnit, luni la Palatul Cotroceni, cu mai mulți europarlamentari români. Președintele interimar i-a convocat în contextul discuțiilor pe teme de interes, precum apărarea, tarifele impuse de SUA și deciziile la nivel european. Conform programului oficial, consultările vor viza prioritățile României în Parlamentul European.
„Vă spun un bun venit la Palatul Cotroceni și vă mulțumesc că ați răspuns acestei invitații. E o chestiune de respect pentru dumneavoastră și pentru ceea ce reprezintă Parlamentul European în arhitectura Uniunii Europene. De asemenea, cred că e un aspect important să vedem dacă putem să facem ceva împreună ca instituție, ca oameni, în susținerea intereselor și obiectivelor țării noastre vis-a-vis de agenda Uniunii Europene”, le-a transmis Ilie Bolojan europarlamentarilor prezenți.
Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale asupra importurilor din SUA, după ce președintele american Donald Trump a anunțat o amânare similară. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că „tarifele vamale sunt taxe care dăunează doar companiilor și consumatorilor” și a pledat pentru un acord tarifar zero între UE și SUA.
Ilie Bolojan a atras atenția asupra posibilelor efecte negative ale tarifelor impuse de Statele Unite asupra economiei românești, subliniind că SUA este cel mai important partener comercial al Uniunii Europene, iar companiile românești ar putea fi afectate în acest context.
De asemenea, congresmani americani, atât republicani, cât și democrați, vor avea o întâlnire cu Ilie Bolojan, o informație confirmată de consilierul prezidențial Cristian Diaconescu. Această întâlnire este considerată importantă pentru relațiile bilaterale România-SUA, iar Cristian Diaconescu a menționat că anularea alegerilor din luna noiembrie ar putea fi o temă de discuție, având în vedere semnalele venite din partea administrației Trump.

