Incendiu la reședința guvernatorului Josh Shapiro
Poliția americană a anunțat duminică arestarea unui suspect pentru „incendiere” și „terorism” după ce a intervenit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică la domiciliul lui Josh Shapiro, o figură importantă a Partidului Democrat american.
Josh Shapiro, guvernator al statului Pennsylvania, se afla în reședința sa oficială din Harrisburg, capitala statului Pennsylvania, împreună cu familia sa, când a izbucnit un incendiu. Poliția a declarat că incendiul a fost stins, dar a provocat pagube importante la o parte din reședință.
Autoritățile au arestat un bărbat de 38 de ani, pe nume Cody Balmer, suspectat că a pătruns în locuință cu un dispozitiv incendiar artizanal. Procurorul local, Fran Chardo, a anunțat că va solicita acuzarea suspectului de incendiere, terorism și agresiune agravată asupra unui funcționar public.
Josh Shapiro a relatat pe rețeaua de socializare X că a fost trezit de „bătăi în ușă” din partea poliției, înainte de a fi evacuat împreună cu familia sa. El a subliniat că, „Slavă Domnului, nimeni nu a fost rănit și incendiul a fost stins”. Shapiro a fost ales guvernator al Pennsylvaniei în 2022, învingând un candidat de ultra-dreapta susținut de Donald Trump.

