Mesajul lui Marco Rubio pentru miniștrii de externe NATO privind legătura dintre Trump și Putin
Preşedintele american Donald Trump îşi pierde răbdarea cu Rusia, în timp ce liderul de la Casa Albă încearcă să negocieze un armistiţiu în Ucraina, au declarat surse din cadrul NATO. Potrivit participanţilor la reuniunea miniştrilor de externe din ţările NATO desfăşurată la Bruxelles, Marco Rubio a afirmat că Trump nu va mai accepta mult timp tacticile preşedintelui rus Vladimir Putin de a trage de timp.
Rubio a estimat că ar putea fi vorba mai degrabă de săptămâni decât de luni până când Trump îşi va pierde răbdarea cu Putin. Statele Unite au anunţat recent că au încheiat înţelegeri separate cu Ucraina şi Rusia pentru un armistiţiu parţial cu două componente: garantarea siguranţei navigaţiei în Marea Neagră şi oprirea reciprocă a atacurilor asupra infrastructurilor energetice. Totuşi, părţile nu au semnat de atunci niciun document care să detalieze aplicarea acestor înţelegeri.
Moscova şi Kievul au promis că vor respecta armistiţiul energetic, dar s-au acuzat reciproc de încălcarea acestuia. În ceea ce priveşte armistiţiul maritim în Marea Neagră, Rusia a condiţionat aplicarea acestuia de ridicarea parţială a sancţiunilor occidentale împotriva exporturilor ruse de cereale şi îngrăşăminte, solicitare respinsă de Comisia Europeană.
Trump a reacţionat recent cu iritare după ce Putin a propus înlocuirea administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu una condusă de ONU, care să organizeze alegeri în Ucraina. Într-un interviu acordat postului NBC, Trump a afirmat că s-a înfuriat când Putin a criticat legitimitatea lui Zelenski. De asemenea, preşedintele american a ameninţat cu noi taxe vamale secundare, de 25% până la 50%, care să fie aplicate ţărilor ce cumpără petrol rusesc, dacă Rusia nu se va implica pentru a conveni un acord care să încheie războiul din Ucraina.

