Ministrul Mediului: La Praid, responsabilitățile sunt împărțite
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri seară că situația de la Salina Praid a generat note de constatare din partea Corpului de control al premierului, iar directorul Apele Române, Sorin Lucaci, are termen până luni să prezinte punctul său de vedere referitor la condițiile întâlnite acolo.
„Acolo există responsabilități partajate”, a afirmat Buzoianu, subliniind că „sunt o grămadă de instituții care, din păcate, au așteptat să se întâmple un dezastru”.
Ministrul a menționat că procesul de evaluare este în curs de desfășurare și că, în urma notelor de constatare primite, „există responsabilități partajate” între mai multe instituții, nu doar între Apele Române și Salrom. „Existau studii care indicau un risc mare, iar instituțiile au ignorat aceste avertizări”, a mai spus Diana Buzoianu.
Referitor la conducerea Administrației Naționale Apele Române, implicată direct în situația de la Praid, ministrul a anunțat că o decizie va fi luată săptămâna viitoare.

