Nicu Ștefănuță, despre prezența impresionantă la Pride-ul din Budapesta: „Un fiasco pentru Viktor Orban și o învățătură pentru noi”
Un număr record de peste 200.000 de persoane au participat sâmbătă la parada Pride din Budapesta, sfidând interdicția impusă de Viktor Orban. Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Nicu Ștefănuță, prezent la marș, a declarat că manifestația a fost „o catastrofă completă pentru Viktor Orban” și o „lecție” pentru România, subliniind că atunci când se joacă cu drepturile populației, aceasta poate riposta masiv.
„Știu că oamenii sunt interesați de partea senzațională a lucrurilor și faptul că a fost un eveniment interzis de guvernul Orban a creat foarte multă tensiune. Au fost și câteva mitinguri ale extremei dreapta, care a vrut să creeze violențe. Iar despre consecințele legale, nici nu poate fi vorba, pentru că ceea ce a fost ilegal este interzicerea unei întâlniri de asemenea magnitudine. Tot ce a făcut Viktor Orban este să enerveze populația, astfel încât de la 30.000 de oameni, s-a ajuns la peste 200.000”, a afirmat Ștefănuță.
El a continuat să sublinieze că numărul record de participanți reprezintă o „catastrofă” pentru Orban, menționând că „puterea este doar împrumutată temporar politicienilor pentru decizii, iar ei sunt sursa puterii.”
„Atunci când drepturile cuiva sunt luate, pe toți ne afectează,” a adăugat eurodeputatul, punând în evidență efectele politicii lui Viktor Orban de restricționare a drepturilor cetățenilor. „Dacă vrei să începi cu comunitatea LGBT, de unde știm că nu începi cu drepturile femeilor sau cu societatea civilă? Asta este lecția pentru noi în România. Nu putem spune: e doar o minoritate și ce ne pasă nouă? Pentru că, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge și la noi,” a concluzionat Ștefănuță.
Marșul Gay Pride a fost interzis de poliția ungară, iar Viktor Orban a amenințat cu „consecințe legale” pentru participanți. Controversele din jurul evenimentului au atras atenția internațională, iar la marș a participat și o delegație din Parlamentul European.

