Nicușor Dan: România ar putea rata oportunități de finanțare mai avantajoase din PNRR din cauza întârzierilor
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, la Haga, că România riscă să piardă din cei aproximativ 13 miliarde de euro alocați ca împrumuturi prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza întârzierilor. „Există acest risc să pierdem niște împrumuturi care sunt mai ieftine decât banii cu care statul român se împrumută pentru alte lucruri”, a afirmat Nicușor Dan, după ce fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a estimat o pierdere potențială de 7,8 miliarde euro.
„Pe exercițiul financiar al fondurilor structurale și de coeziune 2014-2020 am terminat destul de bine, înainte ca eu să fiu aici. Pe fonduri structurale de coeziune 2021-2027, chiar dacă suntem în întârziere, este de așteptat să avem o absorbție bună, poate chiar foarte apropiată de 100%, pentru că mai avem timp până în 2029, doi ani după 2027”, a explicat Dan.
El a subliniat că problema principală se află la PNRR, unde sunt disponibile 13-14 miliarde euro în granturi, adică bani nerambursabili, și 13-14 miliarde euro împrumuturi. „Suma de care vorbește domnul Boloș este, din fericire, la împrumuturi. Cu acordul Comisiei Europene, pe proiecte prevăzute a fi finanțate din granturi, care nu vor fi terminate până în 2026, au fost mutate la împrumuturi, în locul cărora au venit proiecte care erau pe împrumuturi și pentru care există șansa să le terminăm în august 2026”, a adăugat el.
Estimarea lui Nicușor Dan este că pe cele 13 miliarde de euro granturi nerambursabile de la UE se va avea o absorbție destul de bună. Totuși, el a avertizat că, din cauza întârzierilor, România ar putea pierde acești bani ieftini: „Acești bani ieftini pe care i-am fi obținut, să-i pierdem. Asta este o discuție pe care Guvernul trebuie s-o facă cu Comisia”.
Marcel Boloș a subliniat, de asemenea, că în negocierile pentru grantul alocat prin PNRR, Comisia Europeană a impus condiții ferme și riguroase pentru investițiile din Plan, iar aceste criterii stricte au evidențiat un risc estimat de pierdere a sumei de 7,8 miliarde euro.

