Israel anunță că a câștigat timp în fața programului nuclear iranian
Campania militară de atacuri aeriene lansată pe 13 iunie de Israel împotriva Iranului a întârziat programul nuclear al acestei țări „cu câțiva ani”, a declarat șeful Statului Major al armatei israeliene. Acesta a avertizat că, în pofida armistițiului intrat în vigoare, campania împotriva Iranului nu s-a încheiat, ci intră într-o nouă fază.
„Tocmai am încheiat o etapă importantă, dar campania împotriva Iranului nu s-a terminat. Începem un nou capitol pe baza progreselor înregistrate în campania actuală”, a declarat generalul Eyal Zamir. El a subliniat că programul nuclear al Iranului, precum și programul său de rachete, au fost întârziate.
În același timp, Agenția pentru Energie Atomică a Iranului a anunțat că țara este pregătită să reia activitățile de îmbogățire a uraniului, afirmând că „programul nostru nu se va opri”. Președintele iranian, Massoud Pezeshkian, a declarat că Iranul nu dorește să obțină arme nucleare, dar va continua să-și apere „drepturile legitime” asupra programului său nuclear civil.
Rafael Grossi, directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), și-a exprimat satisfacția față de armistițiul încheiat între Israel și Iran, cerând Teheranului să reia cooperarea cu AIEA.
Israelul a declarat că a încetat atacurile aeriene asupra Iranului, după o discuție telefonică între premierul israelian Benjamin Netanyahu și președintele american Donald Trump, care a confirmat că încetarea focului a intrat în vigoare și trebuie respectată.
Israelul, care este o putere nucleară neoficială, a lansat pe 13 iunie o campanie de atacuri aeriene vizând infrastructura militară iraniană, inclusiv instalațiile nucleare de la Natanz, Isfahan, Fordo și Arak. Scopul declarat al acestor atacuri a fost neutralizarea programului nuclear iranian și a stocului de rachete balistice.
În plus, Israelul a efectuat atacuri care au dus la uciderea unor membri de rang înalt din rândul armatei iraniene și Gardienilor Revoluției, precum și a cercetătorilor din sectorul nuclear. Pentru a lovi instalațiile nucleare iraniene amplasate subteran, cum ar fi uzina de la Fordow, Israelul a avut nevoie de sprijinul SUA, având în vedere că armata israeliană nu dispune de bombe anti-buncăr suficient de puternice.
Astfel, Statele Unite au lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică „Operațiunea Ciocanul de la Miezul Nopții”, atacând instalațiile iraniene de îmbogățire a uraniului de la Fordow, Natanz și Isfahan. În cadrul operațiunii au fost utilizate 14 bombe anti-buncăr GBU-57, zeci de rachete de croazieră Tomahawk și peste 125 de avioane militare, inclusiv șapte bombardiere invizibile B-2, care au provocat distrugeri semnificative asupra amplasamentului uzinei de la Fordow.
Nu este clar dacă Iranul a reușit să retragă uraniu îmbogățit din instalațiile nucleare înainte de aceste atacuri, punându-l la adăpost în altă parte.

