Nicușor Dan la Summitul NATO de la Haga
Președintele României, Nicușor Dan, va participa, în perioada 24-25 iunie 2025, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), care se va desfășura la Haga, Regatul Țărilor de Jos. Summitul NATO reprezintă o oportunitate majoră pentru reconfirmarea unității și solidarității Aliaților, precum și a trăiniciei relației transatlantice, fundamentul Alianței Nord-Atlantice, conform unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
Apartenența României la NATO, cea mai puternică alianță politico-militară din istorie, a adus cele mai solide garanții de securitate din istorie. România continuă să fie un Aliat responsabil și activ în NATO, fiind un furnizor relevant de securitate și stabilitate în regiunea Mării Negre și dincolo de aceasta.
În cadrul Summitului, liderii vor adopta decizii importante privind creșterea investițiilor pentru apărare, asigurând forțele, capabilitățile, resursele, infrastructura și reziliența necesare întăririi posturii NATO de descurajare și apărare colectivă. Programul va include o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum și o serie de evenimente protocolare, culminând cu adoptarea Declarației Summitului de la Haga.
Președintele României va sublinia, în sesiunea de lucru, importanța crucială a legăturii transatlantice și a apărării colective, bazate pe Articolul 5 al Tratatului de la Washington. El va susține deciziile aliate privind creșterea graduală a bugetelor Apărării și consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare. De asemenea, va solicita o atenție sporită asupra Flancului Estic și Mării Negre, regiuni de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică.
Totodată, Președintele Nicușor Dan va exprima sprijinul pe termen lung pentru Ucraina și pentru alte țări expuse amenințării Rusiei, în special Republica Moldova.

