Punctul de Convergență al Rezistenței: Motivele pentru care aliații Iranului se abțin de la confruntarea cu Israelul
Timp de decenii, liderii Iranului au construit o rețea de miliții aliate în Orientul Mijlociu, unite printr-o ură comună față de Israel și America, pentru a câștiga influență regională și a proteja regimul. Totuși, în prezent, teocrația iraniană se confruntă cu dificultăți, iar aliații săi au devenit precauți în fața confruntării cu Israelul.
Hezbollah-ul libanez, cândva considerat cel mai puternic grup din așa-numita Axă a Rezistenței, nu a lansat nicio rachetă de la atacurile israeliene asupra Iranului. Capacitățile sale militare au fost afectate semnificativ de forțele israeliene în ultimul an. Hamas, gruparea palestiniană, a fost redusă la o umbră a sa după 20 de luni de război cu Israelul, în care liderii săi au fost eliminați, iar Gaza a suferit distrugeri masive.
În Irak, milițiile șiite susținute de Iran nu au atacat bazele militare americane, cum au făcut în trecut. De asemenea, miliția houthi din Yemen a lansat rachete împotriva Israelului, dar nu a continuat să acționeze. Războaiele dure au făcut aceste grupări să fie precauți în fața Israelului, care a demonstrat capacități militare și de informații superioare. Milițiile irakiene, de exemplu, se concentrează pe interesele proprii și profitabilitatea sectorului petrolier, în loc să se implice într-un război extins.
În contextul unui declin constant al puterii Iranului în Orientul Mijlociu, atacurile israeliene recente au intensificat temerile aliaților Iranului. În ianuarie 2020, un atac cu dronă americană a dus la uciderea generalului Qassem Soleimani, figura centrală în sprijinul milițiilor regionale. După izbucnirea conflictului din 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a aproximativ 1.200 de persoane și capturarea a 250 de israelieni, Iranul a intervenit puțin pentru a sprijini milițiile sale în confruntarea cu Israelul.
Atacurile aeriene israeliene au vizat comandanți de rang înalt ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice în Siria, afectând capacitățile de comandă și control ale Iranului. De asemenea, milițiile aliate ale Iranului se întreabă dacă este momentul să reziste sau să evite conflictul. Aceste atacuri au slăbit Iranul, demonstrând cât de bine s-au infiltrat serviciile de informații israeliene.
În Irak, liderii milițiilor șiite sunt prudenți în utilizarea tehnologiei, optând pentru telefoane mobile cu cartelă și evitând activitățile online. În același timp, milițiile irakiene beneficiază de stabilitatea economică a Irakului și de prețurile ridicate ale petrolului pentru a-și dezvolta afacerile. Deși rămân loiali Iranului, deciziile lor sunt influențate de propriile interese.
În ceea ce privește houthii, deși retorica lor publică exprimă ostilitate față de America și Israel, gruparea nu a fost niciodată complet dependentă de Iran. Arsenalul houthi a fost afectat de atacurile aeriene americane, iar strategia lor rămâne bazată pe interese proprii. Unii analiști sugerează că houthii așteaptă momentul potrivit pentru a se alătura conflictului, în timp ce Teheranul prioritizează soluțiile diplomatice.
În concluzie, aliații Iranului se abțin de la confruntarea cu Israelul din motive de autoconservare și din cauza impactului devastator al atacurilor israeliene, care au evidențiat vulnerabilitățile regimului iranian și ale rețelei sale de miliții.
