Alerta de bombă pe un avion Air India: zbor deviat în Thailanda
O nouă situație de criză afectează compania Air India, la doar o zi după prăbușirea unei aeronave în Ahmedabad, India, în care au murit 242 de persoane. Un zbor Air India, care a decolat din stațiunea Phuket, Thailanda, cu destinația New Delhi, a fost întors de urgență din cauza unei amenințări cu bombă.
Aeronava, care opera zborul AI 379, transporta 156 de pasageri. După ce a primit o alertă privind prezența unui dispozitiv exploziv la bord, echipajul a decis să revină imediat pe aeroportul din Phuket. Pasagerii au fost evacuați în siguranță, iar forțele de securitate au demarat o operațiune detaliată de verificare a avionului.
Până în prezent, nu a fost descoperit niciun dispozitiv exploziv, dar investigațiile continuă. Această alertă survine într-un context îngrijorător, înregistrându-se o creștere a amenințărilor teroriste împotriva companiilor aeriene indiene în 2024. Conform datelor oficiale, în primele zece luni ale anului au fost raportate aproape 1.000 de apeluri și mesaje false de amenințare, de aproape zece ori mai multe decât în aceeași perioadă din 2023.
Incidentul contribuie la climatul de tensiune și nesiguranță din aviația indiană, deja afectată de cel mai grav accident aerian din ultimul deceniu.

