Opriri temporare pe „Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse
Circulaţia va fi complet oprită pe Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse timp de opt ore, în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025, pentru reparaţii urgente în Bulgaria. Autorităţile bulgare au anunţat că podul va fi închis complet circulaţiei în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00), pentru a efectua lucrări de reparaţii pe partea bulgară.
În această perioadă, va fi interzisă trecerea pe pod a tuturor tipurilor de vehicule în ambele direcţii – din Republica Bulgaria către România şi din România către Republica Bulgaria. Măsura este necesară pentru a evita producerea de vibraţii în timpul procesului de reparaţie.
De asemenea, autorităţile bulgare au comunicat că, în perioada 01.01.2025 – 31.05.2025, numărul total de vehicule care a traversat „Podul Prieteniei” din Republica Bulgaria în România a fost de 587.438, din care 199.571 camioane, cifra fiind în creştere cu aproximativ 90.000 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024. Cea mai mare creştere a fost înregistrată la autovehicule, cu 76.000 mai multe.
Această creştere se datorează intrării ambelor ţări în spaţiul Schengen pe cale terestră la data de 01 ianuarie 2025, ceea ce a facilitat traversarea mult mai rapidă a frontierei, în ciuda lucrărilor de reparaţie în desfăşurare pe partea bulgară a podului.

