Călin Georgescu va fi audiat la Parchetul General
Călin Georgescu a fost citat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la cunoştinţă prelungirea controlului judiciar în cadrul dosarului în care este cercetat pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind instigarea la acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Surse judiciare au declarat că întâlnirea lui Georgescu cu procurorii a fost stabilită pentru ora 10:00.
Pe 27 mai, Georgescu a fost citat la Parchet, unde procurorii l-au informat că s-a extins urmărirea penală pe numele său, după ce a reprodus, la un post de televiziune, un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu. Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicţii, inclusiv interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, precum şi restricţii privind postările pe reţelele sociale, interzicându-i-se să publice conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
El este acuzat de săvârşirea a şase infracţiuni, printre care instigarea la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind suspectat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, în urma anularii de către Curtea Constituţională a rezultatelor primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, invocând decizia Curţii Constituţionale din decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

