Rușii și atacul Ucrainei: Bloggerii militari solicită Moscovei un răspuns nuclear
Oficialii și bloggerii militari apropiați Moscovei acuză conducerea rusă că nu a reușit să protejeze infrastructura militară de atacurile dronelor ucrainene. Această nemulțumire este răspândită pe parcursul întregului război, în special după atacurile ucrainene reușite, conform unei analize a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
Generalul-locotenent în retragere Andrei Gurulev, deputat în Duma de Stat și fost comandant adjunct al Districtului Militar de Sud, a criticat serviciile speciale ruse pentru incapacitatea de a proteja bazele aeriene, permițând camioanelor să se apropie de ținte. Bloggerii militari ruși subliniază că conducerea militară superioară a Rusiei nu ia în considerare necesitatea de a proteja instalațiile militare și s-a bazat pe faptul că multe obiective critice sunt situate departe de Ucraina. Această atitudine a dus la eșecuri „masive” și la încălcări repetate ale frontierei și spațiului aerian rus de către Ucraina.
Bloggerii au criticat decizia comandamentului militar rus de a depozita aeronave strategice în locații neprotejate suficient. Aceștia s-au plâns de incapacitatea armatei ruse de a se adapta la atacurile ucrainene și de a învăța din greșelile anterioare.
Mass-media de stat și bloggerii militari ruși au încercat să prezinte atacurile Ucrainei asupra unor obiective militare rusești ca fiind o amenințare la adresa stabilității nucleare a Rusiei, invocând motive pentru un posibul răspuns nuclear. Publicația de stat Moskovski Komsomoleț a amplificat afirmațiile politologului rus Serghei Markov, care susține că loviturile ucrainene împotriva bazelor aeriene constituie motive pentru utilizarea armelor nucleare, conform doctrinei nucleare a Rusiei, având în vedere că acestea vizează potențialul nuclear strategic al țării.
Mulți bloggeri militari ruși, inclusiv cei afiliați Kremlinului, au făcut afirmații similare privind doctrina nucleară a Rusiei, cerând în mod explicit utilizarea armelor nucleare împotriva Ucrainei ca reacție la atacuri. Rusia a recurs la retorica nucleară pe parcursul războiului, încercând să influențeze Occidentul să limiteze ajutorul acordat Ucrainei sau să restricționeze capacitatea acesteia de a dezvolta propriile capacități de atac.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat o doctrină nucleară actualizată în noiembrie 2024, după ce Statele Unite au aprobat lovituri cu rază lungă de acțiune ale Ucrainei în Rusia. ISW a evaluat că modificările aduse doctrinei nucleare au fost parte a eforturilor Rusiei de a convinge factorii de decizie occidentali să se abțină de la furnizarea de sprijin suplimentar Ucrainei. Totuși, ISW continuă să considere că aceste modificări nu reprezintă o schimbare substanțială în poziția nucleare a Rusiei și că utilizarea armelor nucleare în Ucraina rămâne improbabilă.

