India se află pe calea victoriei într-un conflict crunt cu rădăcini adânci
Sângeroasa revoltă a rebelilor maoiști, care luptă de mai multe decenii împotriva guvernului Indiei, ar putea fi aproape de sfârșit. În urma unei operațiuni majore, liderul insurgenților, Nambala Keshava Rao, cunoscut sub numele de Basavaraju, a fost ucis, incidentul fiind considerat de ministrul de interne al Indiei „cea mai puternică lovitură” dată rebelilor în ultimele trei decenii, conform raportărilor.
Grupul maoiștilor, cunoscut și sub denumirea de „naxali”, a fost activ de la revolta din 1967 din satul Naxalbari din Bengalul de Vest și s-a regrupat de-a lungul anilor, formând un „coridor roșu” prin centrul și estul Indiei. Fostul premier indian Manmohan Singh a caracterizat insurgența ca fiind „cea mai mare amenințare de securitate internă”. Din 1997, în urma luptelor dintre rebelii maoiști și forțele de securitate, aproximativ 12.000 de oameni au murit, conform South Asian Terrorism Portal.
Rebelii maoiști afirmă că luptă pentru drepturile triburilor indigene și pentru comunitățile sărace din provincie, acuzând guvernul de nepăsare și deposedare de terenuri. Mișcarea maoistă, cunoscută oficial drept Extremismul de Stânga (LWE), a fost formată în 2004 prin fuziunea grupurilor marxist-leniniste în Partidul Comunist din India (CPI), având rădăcini în revolta țăranilor din 1946 din Telangana.
Guvernul prim-ministrului Narendra Modi a promis că va pune capăt maoismului în India până în martie 2026. Totuși, întrebarea persistă: este acesta sfârșitul sângeroasei rebeliuni sau doar o pauză într-un conflict care se va reaprinde mai târziu?
Analistul N. Venugopal consideră că mișcările marxist-leniniste nu vor dispărea chiar dacă liderii actuali au fost eliminați, similar cu ceea ce s-a întâmplat în anii ’70. În schimb, MA Ganapathy, un oficial de rang înalt din ministerul de interne, afirmă că ideologia mișcării maoiste și-a pierdut popularitatea, mai ales în rândul tinerilor educați, și subliniază că fără sprijinul maselor, nicio insurgență nu poate supraviețui.
Colapsul mișcării maoiste în Chhattisgarh, o fortăreață a insurgenților, este un indiciu al declinului grupului. Ganapathy a subliniat că accesul la tehnologie modernă, precum telefoanele mobile și rețelele sociale, a diminuat dorința oamenilor de a susține o mișcare armată de gherilă.
Un fost simpatizant al maoiștilor a menționat alte probleme legate de viziunea revoluționară învechită a grupului, care a format „zone eliberate” greu accesibile. Aceste zone au funcționat doar până când statul a ripostat, ducând la prăbușirea lor și la pierderi umane semnificative. Strategia maoiștilor de a crea „zone eliberate” și de a „încercui orașele din provincie” nu mai este viabilă în India de astăzi.
De asemenea, grupul beneficiază de susținerea mai multor partide politice în regiunile Andhra Pradesh și Telangana, care au cerut un armistițiu, interpretat ca o inițiativă pentru protejarea liderilor și membrilor importanți ai grupului rămași în viață. Venugopal consideră că mișcarea de rezistență va continua să existe, chiar dacă liderii maoiști sunt eliminați, deoarece „furia rămâne” acolo unde există nedreptate, chiar dacă aceste mișcări nu vor mai fi numite maoiste.

