Sorin Grindeanu: „Impozitul progresiv, o soluție evitata de mulți, merită o discuție”
Preşedintele interimar al PSD, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, a declarat că impozitul progresiv ar putea reprezenta o soluție viabilă pentru România, care rămâne printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care aplică cota unică. Grindeanu a subliniat că subiectul este adesea evitat în discuțiile publice.
Într-o apariție la Antena 1, Sorin Grindeanu a menționat că „lumea se fereşte să vorbească de impozit progresiv”, argumentând că este important să se discute cu argumente pro și contra. El a evidențiat că România se află într-o situație unică în Uniunea Europeană, continuând să folosească sistemul de impozitare cu cota unică.
Grindeanu a subliniat că, în trecut, guvernele de dreapta au venit cu măsuri care au dus la reducerea veniturilor românilor, afirmând că PSD nu va fi partener în astfel de inițiative. „Sunt lucruri câştigate de români, sunt lucruri pe care nu avem voie să le întoarcem”, a declarat el.
În ceea ce privește reducerile din aparatul de stat, Grindeanu a fost de acord cu acestea, dar a precizat că trebuie să fie realizate cu evaluare, nu „fără să văd dacă şi-au făcut treaba sau nu”.

