România se confruntă cu Danemarca, Japonia și Croația la Campionatul Mondial de handbal feminin 2025
Naționala României a fost repartizată într-o grupă dificilă, alături de Danemarca, Japonia și Croația, la tragerea la sorți desfășurată joi seara, la Muzeul Noordbrabants din ‘s-Hertogenbosch, pentru Campionatul Mondial de handbal feminin 2025.
Danemarca, medaliată cu bronz la Mondialul din 2023 și finalistă la EURO 2024, a învins România în grupă la turneul din 2023, cu un scor de 39-23. În schimb, România a întâlnit Japonia în grupele pentru Cupa Președintelui (locurile 13-24) la CM 2023, reușind să câștige cu 32-28.
La Mondialul din 2023, România a ocupat locul 12, Croația s-a clasat pe 14, iar Japonia pe 17. România a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorți a grupelor celei de-a 27-a ediții a Campionatului Mondial, care va fi găzduită de Germania și Olanda, între 26 noiembrie și 14 decembrie 2025.
Componența grupelor turneului final
Grupa A (Rotterdam): Danemarca, România, Japonia, Croația;
Grupa B (‘s-Hertogenbosch): Ungaria, Elveția, Senegal, Iran;
Grupa C (Stuttgart): Germania, Serbia, Islanda, Uruguay;
Grupa D (Trier): Muntenegru, Spania, Insulele Feroe, Paraguay;
Grupa E (Rotterdam): Olanda, Austria, Argentina, Egipt;
Grupa F (‘s-Hertogenbosch): Franța, Polonia, Tunisia, China;
Grupa G (Stuttgart): Suedia, Brazilia, Cehia, Cuba;
Grupa H (Trier): Norvegia, Angola, Coreea de Sud, Kazahstan.

