Rapid, înfrântă cu umilință de CFR Cluj în Giulești
Echipa CFR Cluj a învins luni seara, în deplasare, cu scorul de 4-1, formația Rapid București, în ultimul meci al etapei a 9-a din play-off-ul Superligii. Acesta a fost și ultimul meci pe Giulești pentru veteranul Rapidului, Cristian Săpunaru, care a fost omagiat de fani printr-o coregrafie specială și tricouri personalizate, toți jucătorii purtând pe spate numele său.
Tribunele au fost pline, iar fanii au dedicat o scenografie specială lui Săpunaru, cu mesajul în limba engleză: ”The ultras, the player, The Legend”. Cu toate acestea, pe teren, echipa antrenată de Marius Șumudică a avut parte de un meci dificil. Scorul a fost deschis de Păun în minutul 11, iar în minutul 40, Postolachi a înscris după un contraatac, ducând scorul la 2-0. Prima repriză s-a încheiat cu un avantaj de trei goluri pentru CFR Cluj, Deac marcând în minutul 45+2.
În minutul 49, Giuleștiul a izbucnit în urale la schimbarea lui Săpunaru, dar CFR Cluj a continuat să domine meciul, Leo Bolgado înscriind pentru 4-0 în minutul 70. Alex Dobre a stabilit scorul final la 4-1 în minutul 90. După acest rezultat, CFR Cluj a ajuns la 42 de puncte, ocupând locul secund în clasament, în timp ce Rapid a ratat obiectivul calificării pentru cupele europene, fiind pe locul 5 cu 32 de puncte.
În urma meciului, Marius Șumudică a declarat că simte că aventura sa la Rapid s-a încheiat, menționând că locul 5 și semifinalele Cupei României nu sunt suficiente pentru un club cu așa investiții. Suporterii Rapidului au răbufnit la adresa antrenorului, strigând „Șumi, Șumi, lasă-ne!” spre finalul meciului.
Componența echipelor
Rapid: Aioani – Cr. Manea (Onea 46), D. Ciobotariu, Cr. Ignat (13 Kait), Borza – Săpunaru (Gojkovic 49) – Al. Dobre, Vulturar, T. Christensen (Ademo 71), Petrila – Burmaz (Ankeye 71). Antrenor: Marius Şumudică
CFR Cluj: M. Popa – Aly Abeid, Leo Bolgado, M. Ilie, Camora – Emerllahu – Deac (Nkololo 77), Fică (Al. Ţîrlea 77), Al. Păun (Korenica 68), Sfaiţ (M. Kamara 63) – Postolachi (L. Munteanu 63). Antrenor: Dan Petrescu
Cartonaşe galbene: D. Ciobotariu 44, Ademo 72.
Arbitri: Adrian Cojocaru – Imre Bucsi, Marius Marchidanu. Arbitri VAR: Marcel Bîrsan – Claudiu Marcu.

