Reacția AUR după victoria lui Nicușor Dan
Marius Lulea, prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), le-a mulțumit românilor care „i-au acordat încredere” lui George Simion în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, subliniind și contribuția membrilor de partid și a lui Călin Georgescu. Lulea a afirmat că partidul va continua să lupte „pentru România profundă, creștină”.
„Mulţumim tuturor românilor care ne-au acordat încrederea lor în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Numărul vostru impresionant transmite un mesaj clar: România tăcută există, are nevoie de speranţă şi cere să fie ascultată”, a declarat Lulea pe pagina de Facebook.
Prim-vicepreședintele AUR a adăugat că „în doar patru ani am reuşit ceea ce alţii n-au izbutit în decenii: să construim al doilea partid al ţării, capabil să propună un program de guvernare şi un candidat cu şanse reale la Preşedinţie”. Lulea a afirmat că „România este un stat capturat”, că „instituțiile sunt controlate politic” și că „regulile democratice sunt încălcate”.
„În faţa acestui haos organizat, noi am rămas verticali, consecvenţi şi hotărâţi. Politica este o luptă continuă, iar forţa noastră stă în determinarea de a trata fiecare bătălie ca pe una decisivă. George Simion este liderul care a demonstrat că ştie să unească oameni, să creeze echipe şi să inspire încredere”, a continuat Lulea.
Lulea i-a mulțumit și lui Călin Georgescu pentru „lecția de maturitate și demnitate oferită”, subliniind că AUR va continua să lupte pentru respectul faţă de strămoşi, tradiţii şi valori, redând astfel demnitatea naţională.
„România are nevoie urgentă de intervenție și de o direcție nouă. De acum vom munci ca să câştigăm şi încrederea celor care încă ezită (…) Noi suntem gata. Mergem mai departe”, a concluzionat Marius Lulea.

