Kelemen Hunor îndeamnă la susținerea lui Nicușor Dan
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a lansat un apel către maghiarii din Transilvania, îndemnându-i să participe la alegerile din duminica viitoare și să voteze cu Nicușor Dan. Într-o scrisoare deschisă, Kelemen Hunor a subliniat că contracandidatul lui Dan, George Simion, reprezintă o atitudine profund anti-maghiară.
Scrisoarea a fost publicată pe pagina sa de Facebook, iar Hunor a comparat situația actuală cu cea din anul 2000, când românii au avut de ales între „răul cel mai mic” – Corneliu Vadim Tudor și Ion Iliescu. El consideră că acum, situația este mai gravă, afirmând că, deși Vadim Tudor avea o poziție antimaghiară, era un „jucător dintr-o ligă inferioară” în comparație cu Simion.
„Simion este, înainte de toate și mai presus de orice, antimaghiar. Aceasta este rădăcina sa, de aici își trage seva. La Valea Uzului, pe mormintele bunicilor noștri, și-au construit el și AUR ascensiunea în politica națională”, a declarat Hunor. De asemenea, el a subliniat că Simion a pornit procese împotriva limbii, steagurilor și simbolurilor maghiare.
„Noi am fost acolo la poarta cimitirului din Valea Uzului, nu altcineva. Noi știm exact ce pericol reprezintă George Simion. Pentru că acestea sunt școlile noastre, aceasta este limba noastră, acestea sunt simbolurile noastre, steagul nostru secuiesc”, a adăugat Kelemen Hunor.
În concluzie, liderul UDMR a cerut maghiarilor să se mobilizeze și să voteze pentru Nicușor Dan, afirmând că aceasta este „singura decizie bună și responsabilă” în turul al doilea. „Să spunem împreună, într-un singur glas: STOP Simion. Să mergem la vot. Pentru că este vorba despre viitorul nostru!”, a conchis Hunor.
Deși UDMR și-a anunțat sprijinul pentru Nicușor Dan, premierul Ungariei, Viktor Orban, a intervenit în alegerile interne din România, sprijinind inițial candidatura lui George Simion. Ulterior, după discuții cu Kelemen Hunor, Orban a revenit asupra declarațiilor sale, afirmând că guvernul ungar nu dorește să influențeze alegerile din România.

