Zile decisive în conclav: continuă voturile pentru alegerea noului papă
Conclavul pentru alegerea viitorului papă a intrat joi în cea de-a doua zi, după ce fum negru a ieșit miercuri pe coșul Capelei Sixtine, la ora 22.01 (ora României), indicând că cei 133 de cardinali nu au reușit să aleagă un nou suveran pontif. Cardinalii electori vor avea joi noi sesiuni de vot, dimineața și seara, iar rezultatul acestora va fi anunțat în jurul orelor 13:00 și 20:00 (ora României).
Cei 133 de cardinali electori se vor reuni din nou în Capela Sixtină joi, „în jurul orei 10:30, ora Romei (11.30 ora României, n.r.) pentru a-și exprima din nou voturile pentru alegerea celui de-al 267-lea Papă”, potrivit Vatican News.
Fum negru după prima sesiune de vot
Pirma sesiune de votare a avut loc miercuri după depunerea jurământului de păstrare a secretului votului de către cei 133 de cardinali electori și după ordinul „Extra omnes”, prin care maestrul de ceremonii, monseniorul Diego Giovanni Ravelli, a invitat pe toți cei care nu participau direct la procesul de votare să părăsească incinta Capelei Sixtine. Aproximativ 30.000 de persoane, credincioși și curioși, s-au reunit miercuri în Piața Sfântul Petru pentru a afla rezultatul primului tur de scrutin, rămânând la fața locului în pofida unei lungi așteptări de peste trei ore.
La ora locală 21.01 (22.01, ora României), fum negru a fost văzut ieșind din coș, indicând că este nevoie de noi sesiuni de vot. Cardinalii electori nu au ajuns la consens în prima zi a votului pentru alegerea noului papă. Un cardinal trebuie să primească două treimi din voturi, adică 89 de voturi, pentru a fi ales papă. Având în vedere că acest prim tur de scrutin a fost mai degrabă o evaluare a favoriților, era puțin probabil să fie atinsă majoritatea necesară.
Continuarea votului
Votul cardinalilor electori continuă joi, când sunt prevăzute patru scrutinuri (două dimineața și două seara). Rezultatul acestora va fi anunțat în jurul orelor locale 12:00 și 19:00. Ultimele două conclavuri, organizate pentru alegerea papei Francisc și a papei Benedict, au durat doar două zile.
Acest conclav stârnește un interes uriaș în întreaga lume, dincolo de sfera religioasă, după cum o dovedesc pariurile de milioane de euro plasate pe identitatea viitorului papă și succesul unor jocuri de noroc online. Cardinalii „papabili” includ nume precum Pietro Parolin, Pierbattista Pizzaballa, Mario Grech, Jean-Marc Aveline și Luis Antonio Tagle. Acest conclav se anunță a fi deosebit de deschis, cu o reprezentare fără precedent a „periferiilor”, apreciată de papa Francisc.
Provocările Bisericii Catolice
Cardinalii au organizat 12 „congregații generale” în ultimele zile pentru a contura profilul viitorului papă. Contextul geopolitic internațional se dovedește a fi important, iar moștenirea lăsată de papa Francisc, care a murit luna trecută, este un colegiu cardinalicesc divers, dar profund divizat. Unii membri susțin Biserica progresistă, în timp ce alții doresc să revină la o direcție conservatoare.
Cardinalii izolați în Capela Sixtină
Cardinalii s-au mutat în Casa Santa Maria, unde sunt obligați să rămână izolați de lumea exterioară până la alegerea unui nou papă. Aceștia depun un jurământ de confidențialitate, la fel ca întregul personal care îi asistă. Vor avea loc două tururi de vot pe zi, iar la finalul fiecărei sesiuni, din hornul de fum al Capelei Sixtine se degajă fum: dacă este negru, votul nu a dus la niciun rezultat, iar dacă este alb, înseamnă că a fost ales un nou papă. Dacă alegerea se prelungește, cardinalii vor lua o zi de reflecție după trei zile de vot continuu.
Speculațiile privind succesorul Papei Francisc au început înainte de moartea acestuia, iar lista papabililor ajunge la peste 20 de nume. Printre favoriți se numără Robert Prevost, un cardinal moderat din SUA, și Luis Antonio Tagle, un reformator din Filipine, supranumit „Francisc al Asiei”. Totodată, se află și cardinalii tradiționalisti precum Péter Erdő și Robert Sarah.
Ce fel de papă își doresc cardinalii
Cardinalii par să fie de acord că noul papă trebuie să fie „o punte și un ghid pentru o umanitate dezorientată”, reafirmând angajamentul de a susține noul papă. De asemenea, conclavul ar trebui să fie scurt, cel mai probabil să nu dureze mai mult de trei-patru zile.
Cardinalii intră în conclav crezând că Dumnezeu a ales deja următorul papă și acum trebuie să descopere cine este acea alegere. Principala misiune a noului papă va fi să unifice Biserica, să continue evanghelizarea și să abordeze frontal problema abuzurilor.

