Pacea temporară impusă de Putin începe la miezul nopții, în ciuda refuzului lui Zelenski
Încetarea focului pentru trei zile în Ucraina, anunțată unilateral de președintele rus Vladimir Putin, va intra în vigoare la miezul nopții, în ciuda respingerii acesteia de către Kiev, a anunțat miercuri Kremlinul.
„Da, inițiativa părții ruse, a președintelui Putin, rămâne în vigoare”, a afirmat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă zilnică. Totuși, el a subliniat că trupele ruse vor riposta dacă sunt atacate de cele ucrainene, având în vedere că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins armistițiul.
Încetarea unilaterală a focului va fi în vigoare timp de 72 de ore și a fost decisă de Putin cu ocazia ceremoniilor care marchează împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial. La aceste ceremonii, care vor avea loc la Moscova, vor participa lideri din aproximativ 30 de țări, inclusiv președintele chinez Xi Jinping.
Peskov a condamnat atacurile cu drone efectuate de armata ucraineană asupra mai multor regiuni rusești, inclusiv Moscova, afirmând că „regimul de la Kiev continuă să-și demonstreze esența, înclinația sa spre acțiuni teroriste”.
În plus, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina nu garantează siguranța oficialilor străini care se vor afla la Moscova pe 9 mai.
În ceea ce privește poziția Statelor Unite, deși Casa Albă a declarat inițial că nu susține un armistițiu temporar, ci o încetare durabilă a ostilităților, președintele american Donald Trump a exprimat sprijin pentru inițiativa lui Putin săptămâna aceasta.

