Kelemen Hunor susține candidatura lui Nicușor Dan în turul doi
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat luni dimineață că votul din duminica trecută a fost unul de protest, iar diaspora a avut un rol decisiv. El a anunțat că partidul său îl va susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale, în fața lui George Simion, liderul AUR.
Hunor a subliniat, în cadrul unei intervenții la Radio Kossuth, că rațiunea „ne spune să îl susținem pe Nicușor Dan în turul 2”, considerându-l o opțiune mai bună pentru comunitatea maghiară decât contracandidatul său. De asemenea, el a afirmat că rezultatul alegerilor nu a fost influențat de votul maghiarilor în cazul lui Crin Antonescu, ci a fost rezultatul unui „vot de protest”, în care diaspora a făcut diferența.
În județele conduse de UDMR, Crin Antonescu, candidatul coaliției la prezidențiale, a obținut următoarele rezultate: Harghita (74,62%), Covasna (61,87%), Satu Mare (38,09%) și Mureș (35,14%). După centralizarea a 99,99% dintre procesele verbale, rezultatele publicate de AEP arată că George Simion a obținut 40,94% din voturi, în timp ce Nicușor Dan a fost votat de 20,99% dintre alegători. George Simion a primit 3.856.981 de voturi, iar Nicușor Dan a fost susținut de 1.976.926 de români.
