Cardinalul ghanez care aspiră să devină primul papă african
Africanii speră ca următorul lider al Bisericii Catolice să fie un papă de culoare, primul din istoria modernă, care să continue munca papei Francisc pentru susținerea țărilor în curs de dezvoltare. Pe lista scurtă a potențialilor succesori se află cardinalul ghanez Peter Turkson, considerat unul dintre cei mai influenţi lideri ai Bisericii Catolice din Africa.
Născut într-o familie modestă, clericul în vârstă de 76 de ani a fost prima figură religioasă din Africa de Vest care a devenit cardinal, o decizie luată în 2003 de Ioan Paul al II-lea. El este în prezent cancelarul a două academii pontificale, cea de Ştiinţe şi cea de Ştiinţe Sociale. Chiar înainte de demisia surpriză a lui Benedict al XVI-lea în 2013, cardinalul Turkson era deja considerat candidatul favorit al Africii pentru tronul Bazilicii Sfântul Petru, în ciuda faptului că nu a existat niciodată un papă de culoare în istoria Bisericii.
„Nu aş vrea să fiu primul papă de culoare”, a mărturisit el într-un interviu acordat în 2010. Posibilitatea alegerii sale reflectă schimbarea demografică a Bisericii, care este în scădere în Europa, dar creşte cel mai rapid în Africa.
Cum a devenit Peter Turkson o figură religioasă proeminentă a Vaticanului
Născut în oraşul minier Nsuta-Wassa din sudul Ghanei, Turkson este al patrulea din zece copii. Mama sa, o metodistă, vindea legume, iar tatăl său, un catolic, era tâmplar. Hirotonit preot în 1975, a părăsit Ghana pentru a studia la Roma şi New York. În 1992, Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Cape Coast, o dieceză de aproximativ 300.000 de credincioşi care a crescut sub conducerea sa. În 2003, a devenit cardinal.
În Ghana, în 2008, a jucat rolul de mediator în urma unor alegeri cu rezultate strânse care ameninţau să degenereze în violenţă. Un an mai târziu, a fost ales de Benedict al XVI-lea să joace un rol-cheie în cadrul unei adunări speciale privind Africa, care a abordat probleme precum reconcilierea, sărăcia, SIDA, exodul creierelor şi vrăjitoria. În 2009, Benedict al XVI-lea i-a cerut din nou să prezideze Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace, care se ocupă de justiţia socială şi drepturile omului.
Ca parte a unei reforme a Curiei Romane, în 2016, Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Turkson în conducerea unui nou minister, dicasterul pentru serviciul dezvoltării umane integrale, care a fuzionat Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace cu alte trei. Turkson, care vorbeşte şase limbi străine, este însărcinat cu problemele economice şi sociale pe care Francisc le considera prioritare.
În 2016, Francisc l-a trimis în Sudanul de Sud ca emisar special pentru a încerca să reconcilieze părţile aflate în război acolo, iar în timpul pandemiei de coronavirus a condus un comitet pentru a studia impactul economic şi social al acesteia. Cu toate acestea, Turkson a demisionat în 2021 din funcţia de prefect al dicasterului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale, lăsând niciun african printre deţinătorii funcţiilor de conducere ale Vaticanului.
Opinii conservatoare
Deşi a criticat legislaţia homofobă din Uganda, el apără poziţia Bisericii pe această temă, excluzând homosexualitatea ca fiind o problemă a drepturilor omului. În ceea ce priveşte problema utilizării prezervativelor, a sugerat că acestea ar putea fi utile pentru cuplurile monogame în care unul dintre membri este seropozitiv, dar a adăugat că ar fi mai înţelept să se cheltuie banii pe retrovirale pentru cei deja infectaţi. În 2012, cardinalul a trebuit să îşi ceară scuze după ce a prezentat sinodului evreilor un videoclip şocant privind răspândirea islamului în Occident.
În ceea ce priveşte părerea africanilor despre catolicism, el a considerat că Biserica Evanghelică reuşeşte să convertească mai bine noii credincioşi decât Biserica Catolică, care a devenit prea cerebrală, în timp ce evanghelicii fac apel „la inimă, cu muzică vioaie, rugăciuni pline de bucurie”. „Uneori, noi, africanii, râdem de europenii şi americanii care sunt fani entuziaşti ai sportului”, observa el în 2012. „Ei pot să strige şi să ţipe din toată inima la un meci de fotbal, dar chiar şi a cânta un imn în biserică pare un exerciţiu de penitenţă.”
